Fotbalul de azi se dezvoltă sportiv și prosperă ca fenomen global doar conectat foarte puternic la transformările societății. Fotbalul de astăzi crește la nivel maxim prin viziuni strategice, branduri și comunicare. Iar echipa FRF a înțeles de la începutul parcursului nostru că aceasta e abordarea pentru performanță.

Echipa Națională beneficiază de primul brand din istoria ei începută în 1922. Un blazon pe care sunt convins că tricolorii îl vor purta cu responsabilitate și mândrie, luptând împreună pentru toți românii. Pentru acest proiect frumos îi felicit pe colegii din echipa FRF și pe cei din echipa Brandient. Atât evenimentul de lansare, cât și ecourile din rândul jucătorilor și suporterilor ne confirmă deja că noul blazon și noul echipament sunt apreciate.

Identitatea echipei naționale transcende orgoliile vremelnice și conține în stuctura ei forța pentru a aduce laolaltă tot ce avem mai bun fiecare. Să reînvățăm că, atunci când joacă România, luptăm toți, de oriunde ne-am afla, cu spiritul și dorința noastră de a fi mereu mai buni.

Noul tricou al României va fi purtat pentru prima oară pe teren cu ocazia partidei de la Cluj-Napoca, pe 9 noiembrie. Un meci special care îi aduce față în față pe Cosmin Contra, reprezentant al generației de tineri antrenori români valoroși, și pe Mircea Lucescu, legendarul tehnician care a scris istorie pentru tricolor. A doua confruntare din istorie între echipa națională a României și o primă reprezentativă pregătită de un român. Prima de acest fel disputată la noi în țară. Și la o lună doar după ce Turcia a aniversat 94 de ani de la primul meci internațional, unul împotriva României!

Așadar, un context aparte de care se vor bucura suporterii la Cluj-Napoca. Să îi încurajăm pe tricolori și să le urăm succes pentru că ne bucurăm împreună, luptăm împreună, sub noul blazon care unește fotbalul! Hai România!